Sensul sculpturii

Expoziție îngrijită de / Curated by Mihai Pop

Preambul.
Un inocent joc de societate, la cumpăna dintre ani, mi-a arătat ce îmi este destinat anul acesta: dificilul moment al bătăliei dintre noapte și zi, punctul de fragilitate maximă în care se confruntă forțele naturii. În dreptul alegerii mele, cartea de joc povestește că, într-o astfel de zi, în China, oamenii stau în casă, la adăpost de demonii calendarului, atât de puternice și înfricoșătoare sunt energiile duale ale naturii în momentul Echinocțiului de primăvară.

Penumbra. Pictura.
Există o dimensiune latentă în pictura lui Șerban Savu, întotdeauna prezentă, dar niciodată clarificată, nici măcar în interviurile pe care le-a dat artistul de-a lungul anilor. Iar scoaterea ei la lumină implică o privire perseverentă, eliberată de căutarea anecdoticului, dar și de reperele Istoriei artelor (într-un cuvânt, dezactivarea cunoștințelor despre opera lui Savu). Acest exercițiu cere cercetarea atentă a pânzei, din nou și din nou, și fixarea privirii în penumbră, pe suprafețele „reziduale” ale imaginii, întotdeauna aflate acolo ca balans necesar al subiectului pictat. Personajele lui Savu aparțin și ele penumbrei, suspendate la rândul lor, continuu, într-un spațiu încărcat de potențialitatea unei acțiuni, dar aflat încă în adormire, în așteptarea de dinaintea declanșării „realității”. Aceste personaje sunt mai degrabă definite prin relația cu fluxul naturii (hibernare, așteptare, germinare), decât prin rolul lor în „tabloul social” (și, prin extensie, în economia lucrării). Chiar dacă natura pictată de Savu este de cele mai multe ori artificială, subsumată arhitecturii și adaptată personajelor, relația natură-om e subiectul lăuntric al picturilor lui, niciodată spus, scris, descris. Această relație de interdependență este umanitatea pe care pictura lui o poartă latent în ea.

Pictura. Expoziția.
Ce poate face cel mai bine pictura? În cazul nostru, să mențină intact echilibrul fragil al părților. Și ne vom regăsi în ea doar în măsura în care se oglindește ambiguitatea acestei tensiuni, departe de falsul certitudinilor simplificatoare. De asta continuăm să o privim, căci conține obscuritatea atât de importantă, compostul care ne hrănește. Picturile poartă în ele penumbra, iar expoziția ca întreg este la rândul ei purtătoarea unei incertitudini fertile. Văzută astfel, expoziția devine antidotul motorului mercantil al supra-producției scenei de artă actuale. Încă un motiv pentru a o vernisa în momentul Echinocțiului de primăvară. Astfel, pictura-purtătoare-de-penumbră capătă claritate, arătându-se în cel mai potrivit moment, datorită capacității noastre de a privi cu atenție în zona de semiobscuritate a tabloului. Trecerea de la „iarnă” la „primăvară” se face în artă prin acest proces anevoios, concentrat, al privirii.

Expoziția. Umbra.
Până la Echinocțiul de primăvară, când, pe 20 martie, pictura și receptarea ei în expoziție capătă drepturi egale, tentația discursivă este de a echivala construcția expoziției cu drumul de la întunericul germinativ la lumină. Punctul de echilibru perfect între zi și noapte marchează starea de excepționalitate a mediului reflexiv pe care expoziția îl creează. Acest lucru este posibil pentru că Șerban Savu își asumă natural folosirea metaforei în creația sa. Ni s-a părut, astfel, firesc să numim și să deschidem expoziția de Echinocțiu.

Addenda.
În anii studenției, călătoream în fiecare primăvară din Clujul încă gri, mohorât, la Student Fest-ul timișorean, care deborda de vitalitate. Totul era deschidere și înnoire. Și totuși, expoziția pe care o construiam împreună de fiecare dată, în primăvara care dădea pe dinafară, era invariabil cu și despre partea întunecată a fiecăruia dintre noi. O stare fragilă și fertilă deopotrivă, păstrând – indiferent de practica fiecăruia – melancolia și umbra.

Mihai Pop

 

EN

Preamble
An innocent parlor game, when the year turned around, showed me what I was meant to live this year: the difficult moment of the battle between day and night, the point suggesting the most intense fragility which the forces of nature were coping with. At my choice, the card tells that, on such a day, in China, people stay indoors, sheltered from the calendar’s demons, while the dual energies of nature at the time of the spring equinox are so powerful and frightening.

Penumbra. The painting.
There is a latent dimension in the painting of Șerban Savu, which is always there, yet it is never clarified, not even in the interviews provided by the artist over the years. And its emphasis implies a persevering view, issued not only by the search for the anecdotical detail, but also by the references of art history (briefly, the deactivation of knowledge regarding Savu’s work). This exercise demands the careful research of the canvas, over and over again, while focusing on the penumbra, on the „residual” surfaces of the image, which are always there as the necessary balance of the painted subject. Savu’s characters are also connected to the penumbra, they are also suspended, continuously, in a space expressing the potential of an action, but one which is dropping off, anticipating the release of „reality.” These characters are rather defined through the connection with the flow of nature (hibernation, expectation, germination), and less by their role in the „social scene” (and, by extension, in the economy of the work). Although the nature painted by Savu is mostly artificial, subordinated to architecture and adapted to characters, the relationship between man and nature represents the inward subject of his paintings, which is never told, written or described. This relationship of interdependence is the humanity latently suggested by his painting.

The painting. The exhibition.
What can the painting do in the best way? In our case, to preserve the parts’ fragile balance unbroken. And we shall find ourselves in it only so far as the ambiguity of this pressure is reflected, far from the falsehood of some simplifying certainty. That is why we keep looking at it, as it comprises the obscurity, which is so important, the compost, which nourishes us. The paintings carry their penumbra within themselves and, as a whole, the exhibition is also the carrier of such fertile uncertainty. Seen from this viewpoint, the exhibition becomes the antidote of a mercantile stimulus in the overproduction of actual art. One more reason to open it at the time of the spring equinox. Thus, the painting carrying the penumbra is provided with clarity, showing up in the most appropriate moment, due to our capacity to carefully concentrate on the painting’s dusky zone. In art, the transition from „winter” to „spring” is done through this hard and concentrated process of the view.

The exhibition. The shadow.
Until the spring equinox, when, on March 20th, the painting and its reception in the exhibition are going to get equal rights, the discoursive temptation is to equalise the construction of the exhibition with the way from the germinative darkness to the light itself. The point marking the perfect balance between day and night emphasises the exceptional state of the reflexive context created by the exhibition. This is possible as Șerban Savu naturally assumes to approach the metaphor in his creation. Thus, we found it natural to name and open the exhibition on the day of the equinox.

Addendum.
During the student years, every spring I used to travel from the gray and gloomy Cluj to the Student Fest from Timișoara, which was overflowing with vitality. Everything was related to the idea of commencement and renewal. However, the exhibition we used to always set up together, while sensing the overflowing spring, was invariably set up with and about the dark side of each of us. A condition which was both fragile and fertile, to preserve – no matter which the practice of everyone of us was – the melancholy and shadow.

Mihai Pop