Omul aproximativ 3.0

Mihai Zgondoiu
08.04.2022 – 21.05.2022

„Omul aproximativ 3.0 este o expoziție nu doar despre lume, ci mai degrabă despre lumi. E vorba de lumi posibile, acele universuri pe jumătate reale, pe jumătate închipuite despre care vorbesc la fel de legitim artistul în varii forme și formate (aici, de la desen, la print, instalație, sunet și obiect) și literatura pseudo-științifică, prezentă abundent în expoziție prin publicațiile de profil.

Titlul sugerează perfect acest univers suprapus: pe de o parte trimite la faimosul titlu al volumului de poezie semnat de Tristan Tzara, pe de altă parte, sugerează ambiguitatea personajelor acestor universuri nepământești, omul ALIENat, extraterestrul cu identitate umană aproximativă. Ambele resurse sunt esențiale în creația lui Mihai Zgondoiu: mai întâi, avangarda, utilizată de artist atât ca reper istoric și argument conceptual, dar și ca mecanism (de exemplu, specularea hazardului ca mod de lucru, sau absurdul agrementat cu o bună doză de ironie care învăluie tot demersul). Apoi, e vorba de preocuparea artistului pentru literatura fantastică, pentru „cercetările” populare în zona misterelor, lumilor paralele și paranormale, o mitologie personală asumată sarcastic-serios și instrumentată bogat în această expoziție.

Precizarea numerică trimite la vocabularul tehnologic actual care numește generația următoare a internetului: cea a metaversului, a utilizării descentralizate, a cloud-ului. Astfel, Omul aproximativ 3.0 e în egală măsură despre actualitatea și mereu actualizabila avangardă, și despre alte universuri, despre noi, despre nori și ființele aproximative care le locuiesc.” Horea Avram